50 au fost, 50 urmeaza.viata e frumoasa!

destinul nostru nu este scris inainte de nastere. daca era asa Dumnezeu nu ne mai dadea acces la liberul arbitru, la ganduri, la sine. paradoxal, destinul este oarecum descifrabil din clipa nasterii, dar nimeni nu stie sa il interpreteze corect pentru ca ursitoarele sunt niste fete platite sa ne ureze de bine si in nici un caz sa ne spuna ce ne asteapta pe lume.daca “simtim” semnele, ne educam, ne alegem directia potrivita, iar in cazul ca ne inselam mii de surprize ne fac zilele mai bune sau mai rele, dupa caz si dupa horoscop.

eu nu am avut rabdare sa stau decat 6 luni in pantecul mamei si lipsa rabdarii s-a simtit pe tot traseul meu de atunci pana azi.am sarit etape si am vrut totul acum.daca stiam ce e afara mai stateam doi-trei ani in grija exclusiva a mamei.dar…am vrut pe lume si uite ca s-au facut 50 de ani, astazi 29 aprilie, de cand umblu brambura prin romania si pe toate continentele.si am mers ceva, am cunoscut zeci de mii de oameni, am interactionat cu ei, am calcat apasat pe toate colturile planetei si nu m-am simtit strain nicaieri.nu am descoperit dorul de tara, dar nici repulsia de neamul meu.am stiut mereu ca sunt roman, dar si om al lumii intregi.totul mi s-a parut firesc.am simtit o impunsatura in creier ca nu m-am nascut in timpul renasterii in italia, oriunde, dar am multumit destinului ca am prins cei mai frumosi ani ai omenirii: ani de rebeliune, de nonsalanta, condamnarea rasismului, emanciparea femeii, libertatea sexuala, libertatea de gandire, libertatea de a calatori, muzica buna, votul universal, filme proaste cu sali pline si meciuri de fotbal senzationale cu maradona in prim plan.

in primii 50 de ani am vazut inundatii, cutremure, razboaie, am fost la facultati de stat si la facultati private, am ajuns in teritorii inamice si am simtit cum sangele poate ingheata din senin, am refacut drumul baltagului si m-au luat fiorii, m-am enervat ca nu avem autostrazi, dar am mers pe orice drum, am lasat urme pe nisipul saharei si am zburat cu avionul desi imi e permanent frica, m-am impacat cu frigul la minus 50 de grade pentru ca-mi doream sa simt asa ceva, m-am copt la soare la plus 50 de grade ca sa vad una din cele 8 minuni ale lumii, am mancat de toate, de la clasicul mic dejun sau mancaruri cu stele michelin pana la serpi si alte ganganii din china.am baut vinuri de mii de euro si de multe ori doar apa din balti, am privit lumea din varful hong-kong-ului, dar am ajuns la concluzia ca mont blanc-ul salbatic e adorabil, am stat in cele mai luxoase resorturi, insa am dormit multe nopti in gara sau in paduri.am muncit ca elev in viile comuniste, am fost fotbalist scos din productie, dar si muncitor necalificat cand fotbalul nu a mai fost o solutie reala.am avut sefi si am fost manager si sunt si acum, dar de alte dimensiuni decat cele clasice.o porcarie care iti influenteaza libertatea de a gandi si actiona, de a fi om.dupa atatea dusuri calde-reci am inteles ca viata e situata undeva intre minus si plus infinit si ca se invarte el, pamantul, daraminte roata sortii.am visat la minuni si m-am multumit, cu ce am primit.am invatat ca nemultumirea distruge numai ce e bun, dar ca fara dorinta nu iesi din orasul(confortul)tau si nu afli ca dupa dealul din fata nu se termina lumea, ci continua aceeasi viata.si, recunosc, eu am o viata frumoasa si vreau sa mi-o fac si mai tare.am alte planuri, alte tentatii.nu m-am plictisit pana acum, dar de acum incolo urmeaza partea interesanta si motivabila.drumul e lung si relieful variat, iar harta trebuie desenata integral.ce incepi trebuie sa duci pana la capat.

mi-am inceput viata intr-un incubator(900 de grame la nasterea de la 6 luni) asa ca nu ma sperie sa traiesc acum in izolarea dictata de un coronavirus nou venit pe lumea asta.am prins inundatii, cutremure, comunismul, revolutia din 1989, razboiul din balcani, tranzitia, capitalismul salbatic, intrarea in nato si ue, dictatori, presedinti neo-comunisti, inutili sau smecherasi.am cunoscut sefi de guverne, scriitori, politicieni de toate culorile, actori, sportivi, genii care au lumea la picioare, dar si vrajitoare, infractori, popi, mitropoliti, hoti, sfinti, cersetori, papi, necunoscuti interesanti si buni, prosti facuti gramada, femei frumoase sau nervoase si sarmani care nu mai aveau alta speranta decat in Dumnezeu.admit ca-mi place sa cunosc oameni, diverse caractere, personalitati intortocheate, dar stiu si ca nu judec pe nimeni si nici o fapta, in afara crimei, nu-mi pare nejustificabila.sarac si milionar am gasit calea decentei dupa risipiri de resurse pe iluzii contemporane. milioane de saluturi, sute de mii de km, zeci de ani petrecuti pe oriunde, dar inca ma mai mir si sper ca pamantul sa fie un loc al bucuriei.m-am format in energia pozitiva a unei familii numeroase, dar am simtit si drama ireparabila a pierderii bruste a tatalui.m-a incantat rolul de discipol al unui mentor educat si instruit in lumea artei, dar m-a socat disparitia naucitoare a altor prieteni in floarea varstei.am zburdat de  bucurie la inceputul unei povesti de dragoste si am plans, uneori, de durere la finalul despartirilor. disperarea generata de bolile mamei a fost la fel de intensa ca minunea de a fi tata.dar nimic nu te lasa lat ca neputinta de a face miracolul ca parintii  sa fie amandoi cu tine si sanatosi pana la capatul lumii.acum stiu ce nu stiam ieri.unele situatii nu le putem controla, unele probleme nu le putem rezolva, dar asta aflam prea tarziu. de aceea merita sa facem tot ce putem si pentru cine are nevoie la timp.asta se cheama umanitate si rasplata e minunata: un suflet linistit pregatit pentru o viata frumoasa.

pentru ca viata nu te lasa sa stai deoparte, trebuie traita, e obligatoriu sa nu uiti asta, ca sa nu te domine depresia si sa dormi neintors noaptea.existenta ofera noutati zilnic, e permanenta si Dumnezeu nu are atata timp sa stea langa fiecare clipa de clipa si sa ne scuteasca de necazuri.pana la 50 de ani nu am avut constiinta vietii, ideea despre viata a unui om obisnuit.am fost ca o umbra care a trait dupa cum batea soarele, fara repere, planuri sau obiective, doar pentru acumularea de experiente care sa ma ajute sa aflu scopul meu pe lumea asta.asa am ales si asa am actionat. 50 de ani traiti la intamplare, dar care nu ii simt ca un trecut lung si obositor, ci ca o bucurie de o jumatate de secol.50 de ani au trecut si nu ii regret defel, ii pretuiesc, ii vreau, as fi facut unele lucruri altfel, dar a fost bine si asa.acum a venit timpul sa fac ceea ce ar trebui sa faca orice om: sa creeze si sa lase ceva pretios in urma.povestile frumoase abia acum incep sa fie scrise.promit sa nu va plictisesc in urmatorii 50 ani, iar dupa mai vedem noi.simt ca ma asteapta inca 50 de ani misto. Asa ca sa pot spune, incantat, la final: Doamne, ce  secol frumos!

 

This entry was posted in Miercuri. Bookmark the permalink.

Leave a Reply